Autocunoașterea la adultul cu autism funcțional – O LUME INTERIOARĂ INTENSĂ și fin organizată

Deseori, autocunoașterea adultului cu autism funcțional este una temeinică și amănunțită, chiar dacă rămâne invizibilă pentru cei din exterior. Un exemplu vizibil îl oferă numeroșii tineri cu autism care creează conținut de awareness pe rețelele de socializare. Din mesajele lor răzbate frecvent o capacitate peste medie de introspecție, analiză și clarificare a propriilor trăiri. Felul în care descriu experiențele senzoriale, sociale sau emoționale reflectă o observare atentă a lumii interioare, o relație conștientă cu propriile reacții și mecanisme de adaptare.
Mulți dintre acești adulți dezvoltă o abilitate remarcabilă de a-și observa stările, gândurile și răspunsurile la mediu. Își analizează emoțiile, disconforturile sau momentele de echilibru, construind în timp o hartă interioară foarte detaliată. Această luciditate nu este întotdeauna exprimată fluent în cuvinte, dar ea există ca proces continuu, ca reflecție tăcută și constantă asupra propriei experiențe.

Lumea interioară este, pentru adultul autist, spațiul de organizare, reglare și susținere psihică. Detaliile, experiențele, stimulii, interacțiunile, toate sunt așezate ca într-un joc, într-o coerență fină, chiar uimitoare, tocmai pentru a preveni copleșirea. În interior se desfășoară permanent un proces de înțelegere, integrare și menținere a echilibrului. O muncă invizibilă care susține înaintarea în viață, chiar și atunci când exteriorul pare să indice rigiditate sau retragere.
Paradoxul apare în spațiul dintre interior și exterior. În timp ce universul intern poate fi extrem de acut, limpede și organizat, exprimarea rămâne uneori limitată, subtilă sau fragmentată. Limbajul emoțional, spontaneitatea relațională sau expunerea de sine pot întâmpina blocaje. Rigiditatea, prudența sau reținerea devin mecanisme de protecție. Din afară, acest lucru poate fi interpretat ca distanță, deși în interior există adesea o viață psihică intensă și bogată.

Această discrepanță cere din partea celorlalți mai multă răbdare și toleranță pentru subtil. Autocunoașterea adultului cu autism funcțional nu se manifestă întotdeauna prin declarații directe sau confesiuni vizibile. Ea se regăsește în nuanțe, în alegeri, în reacții aparent mici, dar profund semnificative. A privi dincolo de aparențe înseamnă a recunoaște că ceea ce nu este exprimat deschis și direct poate fi trăit cu o considerabilă intensitate.
De aceea este atât de necesar să înțelegem că adultul cu autism funcțional nu este definit de dificultatea de a se arăta, ci de complexitatea modului în care își coordonează existența.





Comments

Popular posts from this blog

MICRO-MANUAL (de buzunar) AL AUTISMULUI FUNCȚIONAL ADULT

Un punct de pornire: Gânduri concentrate și aforisme din universul Autismului level 1

„Să nu uităm nicicând să iubim Autismul” - Fragment din cartea (aflată în lucru) de Vera Simone