Showing posts with label revelatie. Show all posts
Showing posts with label revelatie. Show all posts

Sunday, April 12, 2026

IMPACTUL INIȚIAL / din seria REVELAȚIA AUTISMULUI LA MATURITATE

Ziua în care adultul înțelege că este autist

Vine o zi în care suspiciunea încetează să mai fie o ipoteză și începe să capete consistență psihică. Pentru adulții care au trăit ani sau decenii în masking, lucrul acesta se resimte ca o reorganizare profundă a sensului interior. 

Dacă apare „furtunos” sau în liniște, oricum ar fi - momentul acela provoacă o destabilizare intensă care mai târziu va fi privită retrospectiv ca punct de cotitură al vieții psihice, când vechile experiențe încep să se reașeze într-o nouă structură de (auto)cunoaștere și înțelegere.

Pentru adultul aflat în acest prag, revelația autismului modifică relația cu propria biografie.


Prima zi: liniște, șoc sau prăbușire interioară

Așa cum am mai spus și în alte articole, în primele momente ale conștientizării, reacțiile pot varia radical. 

  • Unii adulți descriu o liniște neobișnuită, aproape corporală: senzația că ceva vechi și greu de formulat începe, în sfârșit, să primească limbaj.
  • Alții experimentează o destabilizare intensă: anxietate, plâns, confuzie, hiperactivitate cognitivă sau senzația că întreaga identitate trebuie reevaluată.

Unele reacții coexistă uneori, manifestându-se simultan:

  • claritate și dezorientare
  • ușurare și doliu
  • validare și teamă
  • continuitate și ruptură identitară

Psihologic, momentul funcționează ca o schimbare de paradigmă internă. Structurile explicative vechi încep să își piardă stabilitatea, iar psihicul încearcă să reorganizeze experiențe care, până atunci, păreau separate sau lipsite de sens comun.


Virginia Woolf surprinde această intensificare a percepției interioare într-o formulare care depășește contextul literar:

“Moments of being are moments when reality is suddenly revealed.”

„Momentele de intensitate sunt clipe în care realitatea se dezvăluie brusc.”

— Virginia Woolf, Moments of Being, autobiographical writings published posthumously, 1976.

Revelația are această structură psihică: ceva devine imposibil de a mai rămâne nevăzut.


Supra-claritatea cognitivă din primele zile

După momentul inițial apare frecvent o perioadă de activitate cognitivă intensificată. Mintea începe să reia trecutul aproape compulsiv, într-un efort de integrare și organizare a noii perspective.

Această etapă este descrisă adesea prin:

Reanalizarea biografiei personale

Episoade aparent minore capătă relevanță nouă. Interacțiuni sociale, reacții emoționale, dificultăți profesionale sau relaționale încep să fie reinterpretate printr-o lentilă diferită.

Reveniri repetitive asupra acelorași experiențe

Psihicul revizitează anumite momente în „bucle” succesive, ca și cum ar încerca să fixeze un sens stabil și coerent.

Hiperfocalizare pe informații despre autism

Mulți adulți citesc compulsiv articole, autobiografii, criterii clinice, mărturii și cercetări, într-o nevoie urgentă de confirmare și integrare.

Senzația de accelerare mentală

Mintea pare să funcționeze într-un ritm neobișnuit de intens, într-o încercare de a reorganiza rapid cantitatea uriașă de sens nou apărut.

Este o etapă ce poate fi eliberatoare și epuizantă în același timp.


Nevoia psihică de coerență

Procesul de reinterpretare care începe cu revelația autismului la maturitate răspunde unei nevoi psihice reale: construirea continuității între experiențele trăite și noua înțelegere a sinelui.

Multe persoane descriu senzația că întreaga lor biografie începe să se „lege” pentru prima dată. Experiențe care păreau separate devin părți ale aceluiași tipar:

  • epuizarea socială
  • dificultățile de integrare
  • nevoia de retragere
  • senzația persistentă de diferență

În literatura psihologică despre diagnosticarea tardivă, acest proces este asociat frecvent cu reconstrucția identității narative: reorganizarea poveștii personale într-o formă mai coerentă afectiv și neurologic.


Susan Sontag descria, într-un alt context, caracterul repetitiv și intens al procesului de înțelegere:

“To understand is to interpret.”

„A înțelege înseamnă a interpreta.”

— Susan Sontag, Against Interpretation and Other Essays, Farrar, Straus & Giroux, 1966.

Pentru adultul aflat în proces de conștientizare, reinterpretările succesive reprezintă încercarea psihicului de a integra rapid o nouă structură de sens.


Tensiunea dintre claritate și epuizare

O tensiune specifică apărută în această etapă este dorința intensă de claritate, care coexistă cu nevoia profundă de încetinire. Supra-analiza devine obositoare. Mintea continuă să caute explicații, conexiuni și confirmări, iar repausul psihic devine dificil.

Pot apărea:

  • insomnie sau hiperactivitate mentală
  • dificultăți de concentrare pe activități obișnuite
  • retragere socială temporară
  • oscilații emoționale intense
  • senzația că „totul trebuie înțeles acum”

Perioada aceasta nu este un dezechilibru patologic - ea reprezintă o etapă tranzitorie de reorganizare identitară și integrare cognitivă.


Concluzie

Primele zile după conștientizarea autismului nu oferă nici concluzii stabile și nici rezolvări imediate. Ele deschid însă un proces psihologic profund în care trecutul începe să fie reconfigurat, iar identitatea își caută o nouă formă de continuitate. Pentru adultul care a trăit ani întregi în masking, etapa aceasta poate fi una dintre cele mai intense experiențe de autoînțelegere din întreaga viață.

Procesul nu trebuie grăbit către certitudini rapide sau definiții rigide. Psihicul are nevoie de timp pentru a sedimenta sensurile noi și pentru a reconstrui echilibrul dintre ceea ce a fost trăit și ceea ce începe acum să fie înțeles.


Literatură de specialitate și mărturii autobiografice


Unmasking AutismDevon Price

“Learning that you are Autistic can reorganize your entire understanding of yourself.”

„A descoperi că ești autist îți poate reorganiza complet înțelegerea despre tine însuți.”

Devon Price, Unmasking Autism: Discovering the New Faces of Neurodiversity, Harmony Books, 2022.

“People often revisit their memories obsessively after self-identification or diagnosis.”

„Oamenii își revizitează adesea amintirile aproape obsesiv după autoidentificare sau diagnostic.”

— Devon Price, Unmasking Autism, 2022.


Pretending to be NormalLiane Holliday Willey

“Suddenly, my life made sense in a completely different way.”

„Dintr-odată, viața mea a început să aibă sens într-un mod complet diferit.”

Liane Holliday Willey, Pretending to be Normal: Living with Asperger’s Syndrome, Jessica Kingsley Publishers, 1999.


Drama QueenSara Gibbs

“Diagnosis felt like someone finally handing me the instruction manual to myself.”

„Diagnosticul a fost ca și cum cineva mi-ar fi înmânat, în sfârșit, manualul de instrucțiuni pentru propria persoană.”

Sara Gibbs, Drama Queen: One Autistic Woman and a Life of Unhelpful Labels, Two Roads, 2021.


Cercetări despre impactul psihologic al diagnosticului tardiv


Clinical Psychology

“Participants described an intense period of reflection and reinterpretation following diagnosis.”

„Participanții au descris o perioadă intensă de reflecție și reinterpretare după diagnostic.”

— Hickey, A., Crabtree, J., & Stott, J. (2018). ‘Suddenly the first fifty years of my life made sense’: Experiences of older people with autism. Autism, 22(3), 357–367.

“Diagnosis provided a framework that enabled individuals to integrate previously confusing experiences into a coherent narrative.”

„Diagnosticul a oferit un cadru care le-a permis indivizilor să integreze experiențe anterior confuze într-o narațiune coerentă.”

— Leedham, A., Thompson, A. R., Smith, R., & Freeth, M. (2020). “I was exhausted trying to figure it out”: The experiences of females receiving an autism diagnosis in middle to late adulthood. Autism, 24(1), 135–146.



Friday, March 20, 2026

UNMASKING real la maturitate / din seria AUTIST CU CHEIA LA GÂT


CUM ÎNCEPE UNMASKING-UL ÎN VIAȚA REALĂ

Semne timpurii la adult


1. Introducere: începutul nu este spectaculos

Unmasking-ul apare ca o modificare lentă a raportului dintre persoană și propriul efort de adaptare. Primele semne sunt adesea subtile: oboseală / lipsă de motivație / retragere. La o privire mai atentă, aceste manifestări indică de fapt o schimbare mai amplă: reducerea disponibilității interne de a susține un sistem de adaptare construit în timp.

În cercetările despre camouflaging, coordonate de Laura Hull, aceste mecanisme sunt descrise ca strategii active de ajustare socială, care implică un efort constant și consum energetic ridicat. Când acest efort începe să scadă, apar primele semne ale unmasking-ului.


2. Epuizarea care nu mai trece

2.1 Oboseala persistentă

Unul dintre cele mai frecvente semnale este apariția unei oboseli care nu se mai remite prin odihnă obișnuită. Această oboseală: apare chiar și în absența efortului fizic intens / este accentuată de interacțiuni sociale / persistă în timp, fără o cauză evidentă. 

Cercetările dezvoltate de Dora Raymaker descriu burnout-ul autist ca: „a syndrome resulting from chronic life stress and a mismatch of expectations and abilities.” - ceea ce indică acumularea lentă a unui dezechilibru între cerințele mediului și resursele interne.


2.2 Scăderea toleranței la solicitare

Activități anterior gestionabile încep să necesite un efort disproporționat:

– întâlnirile sociale devin obositoare înainte de a începe
– sarcinile profesionale complexe solicită pauze frecvente
– mediile aglomerate produc supraîncărcare rapidă

Schimbarea evocă o recalibrare a sistemului, în care resursele nu mai sunt redirecționate automat către adaptare.


3. Creșterea sensibilității

3.1 Sensibilitate senzorială

Mulți adulți observă o intensificare a reacțiilor la stimuli - reacții care au fost adesea prezente anterior, dar menținute sub control prin efort cognitiv și care, odată cu reducerea masking-ului, devin mai vizibile:

– zgomotele devin intruzive
– luminile puternice devin obositoare
– aglomerația produce disconfort fizic.


3.2 Sensibilitate emoțională

Apare o reacție mai pronunțată la:

– tensiuni interpersonale
– conflicte
– schimbări de ritm sau plan

Fenomenul e asociat cu scăderea capacității de filtrare și cu o apropiere mai directă de propriile reacții.


4. Pierderea automatismelor sociale

4.1 Dificultăți în menținerea „rolului”

Comportamentele sociale învățate încep să necesite un efort conștient:

– conversațiile nu mai curg automat
– expresiile devin mecanice
– interacțiunile sunt resimțite ca solicitante

Apare senzația: „nu mai pot juca rolul” cu aceeași ușurință de până acum.


4.2 Conștientizarea mecanismelor

Un moment esențial este apariția conștientizării: modul în care este ajustată vocea / controlul expresiilor faciale / anticiparea reacțiilor celorlalți. Observarea directă a propriului comportament marchează începutul separării dintre identitate și adaptare.


5. Nevoia de retragere

5.1 Reducerea expunerii sociale

Apare o orientare naturală către limitarea stimulilor și se caută retragerea pentru funcția ei de reglare și de protecție. 

– reducerea interacțiunilor sociale
– evitarea mediilor solicitante
– selectarea atentă a contextelor.


5.2 Reorientarea către spațiul interior

Timpul petrecut singur capătă o valoare nouă: el devine spațiu de recuperare / de clarificare / de reconectare. Etapă frecvent asociată cu reflecția asupra propriei funcționări.


6. Întrebările care apar

Unmasking-ul începe să se contureze prin întrebări recurente:

– „de ce mă epuizează atât de mult interacțiunile?”
– „de ce am nevoie de mai multă liniște?”
– „de ce funcționez diferit?”

Întrebări care marchează începutul unei ample căutări de sens. Psihologul Luke Beardon observă că pentru mulți adulți, momentul în care încep să își pună aceste întrebări precede direct procesul de auto-recunoaștere.


7. Dimensiunea existențială

Etapa întrebărilor asupra sensului profund este adesea însoțită de o schimbare subtilă de perspectivă asupra propriei vieți. Cum spune Fernando Pessoa: „I was suddenly aware that I was not thinking my thoughts, but that my thoughts were thinking me.” - o formulare care arată chiar distanța dintre sinele observator și mecanismele automatizate.


8. Concluzie

Unmasking-ul începe, de cele mai multe ori, printr-o reducere a capacității de a susține adaptarea.

Semnele timpurii formează un tipar coerent:

– epuizare
– sensibilitate
– retragere
– conștientizare

Se deschide un proces care, în timp, duce spre reconstrucția identității.

Într-o notă care surprinde exact direcția acestui proces, cuvintele lui Carl Gustav Jung rămân esențiale: „The privilege of a lifetime is to become who you truly are.”






Wednesday, February 25, 2026

PERMISIUNI pe care le învățăm târziu (Verbul „A FI”, pentru adulții cu autism functional)

A fost nevoie de mult timp ca să devin tânăr.” - Pablo Picasso

Îmi place să vorbesc despre o anumită dimensiune a maturizării în viața adultului cu autism funcțional. O să las intenționat la o parte latura socială a maturizării, cea vizibilă, bifată prin roluri și responsabilități, ca să mă refer acum la un aspect interior, lăuntric și tăcut - momentul în care începi să înțelegi că „a supraviețui” nu este același lucru cu „a trăi” (A FI).

Decenii la rând în care multe limite personale au fost ignorate, minimalizate sau confundate cu slăbiciuni. Ai învățat să suporți zgomotul, haosul, epuizarea, disconfortul, pentru că „așa fac toți”. Ai învățat să rămâi, să zâmbești, să te adaptezi, chiar și atunci când sistemul tău nervos cerea altceva.

Momentul despre care vorbesc eu nu apare brusc și nici spectaculos. El se așază încet, aproape organic, după ani de adaptări forțate, eforturi nevăzute, încercări repetate de a „funcționa corect”. Vine după oboseală, confuzie, după senzația că ai jucat prea mult timp un rol care nu ți-a aparținut pe deplin. Paradoxal însă, tocmai această uzură devine terenul limpezirii: începi să simți, poate pentru prima dată cu adevărat, că nu mai vrei doar să faci față vieții, ci să exiști în ea ca tine însuți. Apare o intuiție blândă și în același timp fermă: presimțirea că autenticitatea este o formă de liniște. Că a-ți da voie să fii cine ești nu înseamnă risc sau renunțare, ci o reașezare profundă, o reconciliere cu ritmul tău, cu limitele și cu propria natură. Este începutul unei relații oneste cu tine: mai puțin bazată pe suprasolicitare și mai mult pe aliniere și acord interior.

PERMISIUNILE apar târziu; uneori apar cu vină.

Permisiunea de a pleca mai devreme.
Permisiunea de a spune „nu pot azi”.
Permisiunea de a refuza fără justificări elaborate.
Permisiunea de a alege predictibilitatea.
Permisiunea de a nu performa social permanent.
Permisiunea de a avea un ritm propriu.

Poate părea un „răsfăț”, dar nu: pentru un adult autist, aceste permisiuni sunt, trebuie să fie acte de igienă psihică, de conservare a energiei, de protecție. Uneori, cea mai profundă schimbare nu este reinventarea vieții, ci recunoașterea faptului că ai dreptul să exiști fără auto-forțare continuă.


Oboseala invizibilă

„Nu obosim pentru că facem prea mult, ci pentru că facem prea mult din ceea ce nu suntem.” - Carl Jung

Cunoaștem, desigur, acel tip de oboseală care nu se vede în cearcăne și nu se repară cu somn. Oboseala care nu vine doar din muncă sau stres, ci din efortul permanent de a funcționa într-o lume care ne cere reglaje neîntrerupte. Pentru mulți adulți autiști, energia se consumă în straturi subtile: filtrarea stimulilor, interpretarea semnalelor sociale, monitorizarea expresiilor faciale, alegerea replicilor potrivite, menținerea masking-ului, gestionarea imprevizibilului, suprimarea reacțiilor autentice. Din exterior, persoana pare „perfect funcțională” dar în interior, fiecare zi este o negociere cu propriul sistem nervos.

Această oboseală este invalidată tocmai pentru că nu este spectaculoasă. Nu produce colapsuri dramatice zilnice. Produce însă ceva mai discret: scăderea toleranței, retragerea, senzația de golire, dificultatea de a relua interacțiuni.

VALIDAREA oboselii invizibile schimbă complet conversația. Nu mai vorbim despre lipsă de voință – ci despre consum neurocognitiv real. Și despre nevoia legitimă de pauză.


Lucrurile mărunte care ne fac viața mai ușoară

„Fericirea se află adesea în lucrurile mici, aproape invizibile.” - Virginia Woolf

Viața adultă cu autism nu se susține doar prin insight-uri majore sau revelații existențiale. De multe ori, echilibrul vine din ajustări simple, discrete, aproape banale la prima vedere: reducerea zgomotului (căști, dopuri pentru zgomot); lumină potrivită, blândă; haine confortabile senzorial (texturi comode); rutine previzibile; liste care descarcă mintea; pauze programate; reducerea supraîncărcării sociale; ritualuri de resetare; spații de retragere; atenție acordată structurii, clarității, ritmului. Sunt lucruri mici, dar pentru sistemul nervos, sunt exact diferența dintre suprasolicitare și reglare.

Aceste micro-adaptări sunt chiar forme inteligente de auto-cunoaștere aplicată, modalități prin care viața devine mai puțin agresivă senzorial și mai sustenabilă emoțional. Prin aceste decizii mărunte, repetitive se creează o siguranță pe fundația căreia poate apărea, în sfârșit, liniștea.

Saturday, February 21, 2026

Momentul REVELAȚIEI / din seria REVELAȚIA AUTISMULUI LA MATURITATE

Când adultul care a trăit în masking începe să suspecteze autismul


Momentul pe care îl explorăm e descris de către mulți adulți autiști ca o „ruptură de realitate”. Nu este încă diagnosticul clinic, nu este nici certitudinea. Dar este apariția puternică și imbatabilă a întrebării. 

În unele cazuri discretă, în altele copleșitoare, cert este că această întrebare zdruncină explicațiile vechi și reorganizează felul în care persoana începe să își privească întreaga viață: 

✔ „Dacă autismul este, de fapt, explicația?”

Pentru adulții care au trăit ani sau decenii în masking, momentul revelației poate avea o intensitate emoțională profundă. El nu seamănă cu simpla descoperire a unei informații noi; mai degrabă cu apariția bruscă a unei chei interpretative care începe să dea sens experiențelor vechi, fragmentate și atât de greu de explicat până atunci.


Cum începe suspiciunea de autism la maturitate

Drumul către această recunoaștere apare, în majoritatea cazurilor, gradual, prin acumulări succesive de experiențe, lecturi și identificări neașteptate.

El poate începe cu:

  • un articol despre epuizarea socială
  • mărturia unui adult autist care descrie exact aceeași senzație de „inadecvare”
  • un video despre masking și adaptare excesivă
  • experiența propriului copil diagnosticat

O propoziție sau un detaliu poate produce prima fisură în narațiunea personală construită ani întregi:

✔ „Așa am simțit și eu toată viața.”

În acel moment, explicațiile vechi încep să pară insuficiente.


Reorganizarea retrospectivă a experiențelor

Suspiciunea de autism pornește adesea un proces intens de reinterpretare retrospectivă. Experiențe care păreau a fi separate încep să formeze un model coerent. Adultul începe să observe că:

  • Burnout-ul nu era doar stres

Episoadele repetate de epuizare severă apar acum legate de suprasolicitare socială, senzorială și cognitivă cronică.

  • Dificultățile sociale aveau continuitate

Interacțiunile complicate, sentimentul de alienare sau nevoia constantă de analiză socială nu mai par simple „defecte personale”.

  • Nevoia de control și predictibilitate avea funcție de reglare

Rutinele, retragerea, evitarea haosului senzorial sau dificultatea schimbărilor capătă o nouă logică neurologică.

  • Sensibilitatea era neurofiziologică, nu „exagerată”

Experiențele senzoriale intense încep să fie înțelese ca parte a profilului autist și nu exclusiv ca vulnerabilitate emoțională.

În etapa aceasta nu apare imediat o certitudine. Mai degrabă, se produce senzația unei potriviri progresive între propria experiență interioară și descrierile autismului adult.


Șocul recunoașterii

Apoi, când suspiciunea începe să se stabilizeze, impactul emoțional poate deveni foarte intens. Imaginea stereotipă a autismului intră în conflict cu identitatea construită până atunci: profesionist competent, adult funcțional, părinte, partener, persoană aparent adaptată social.

Contradicția poate genera o rezistență psihologică:

  • „Nu are cum.”
  • „Sunt prea funcțional.”
  • „Am avut relații, job, familie.”

În alte cazuri, recunoașterea produce un efect aproape seismic: fragmente disparate ale trecutului se reorganizează rapid într-o imagine coerentă.

Pot apărea:

  • confuzie și dezorientare identitară
  • furie pentru anii fără explicații
  • teamă legată de sensul diagnosticului
  • hiperfocalizare pe informații despre autism
  • nevoia compulsivă de a reanaliza trecutul

În literatura clinică, această etapă se asociază frecvent cu destabilizarea temporară a identității narative. Adultul începe să-și reconstruiască autobiografia printr-o lentilă complet diferită.


Ușurarea psihologică a recunoașterii

După șocul inițial, mulți adulți autiști descriu apariția unei forme profunde de claritate interioară.

Pentru prima dată:

  • dificultățile au o explicație coerentă
  • epuizarea capătă sens
  • diferențele nu mai sunt interpretate exclusiv moral sau caracterial
  • auto-critica începe să scadă

Întrebarea:

✔ „Ce este în neregulă cu mine?”

începe treptat să fie înlocuită de:

✔ „Acesta este modul în care funcționează sistemul meu nervos.”

Schimbare ce produce frecvent:

  • Validare interioară

Experiențele trăite ani întregi în confuzie încep să fie recunoscute ca reale și legitime.

  • Compasiune retrospectivă

Mulți adulți dezvoltă pentru prima dată o formă de blândețe față de sinele lor trecut.

  • Diminuarea rușinii

Diferențele personale încep să fie înțelese într-un cadru neurologic și nu exclusiv prin filtrul eșecului social.


Doliul identitar după revelație

În paralel cu ușurarea apare adesea o formă complexă de doliu psihologic.

Adultul începe să conștientizeze:

  • efortul enorm de adaptare permanentă
  • relațiile deteriorate prin neînțelegere reciprocă
  • lipsa sprijinului adecvat
  • costul masking-ului asupra sănătății psihice

Unii descriu senzația pierderii unei identități vechi. Alții trăiesc regretul pentru sinele care a încercat ani întregi să supraviețuiască fără limbaj pentru propria experiență.

Această combinație dintre ușurare și doliu este extrem de frecventă în autismul diagnosticat tardiv și reprezintă o etapă profund umană a reorganizării identitare.


Revelația ca prag de reconstrucție interioară

Momentul revelației nu reprezintă finalul procesului, ci dimpotrivă, începutul unei noi relații cu sinele. Pentru cei mai mulți adulți autiști ajunși în această etapă, se deschid:

  • Înțelegerea limitelor reale

Persoana începe să diferențieze între capacitatea autentică și performanța obținută prin suprasolicitare cronică.

  • Redefinirea nevoilor

Nevoile senzoriale, emoționale și relaționale încep să fie recunoscute și integrate mai conștient.

  • Renegocierea relațiilor

Apare nevoia unor relații mai compatibile cu autenticitatea și mai puțin bazate pe masking permanent.

  • Reducerea presiunii de conformare

Adultul începe să renunțe gradual la idealul performării continue a unui model neurotipic imposibil de susținut fără cost psihic major. Revelația nu schimbă trecutul. Schimbă însă semnificația trecutului.

Viața începe să fie privită și trăită cu mai multă compasiune față de sine.


Literatură de specialitate și mărturii autobiografice


Unmasking AutismDevon Price

“Realizing you’re Autistic can feel like discovering the missing piece of your entire life story.”

„Să realizezi că ești autist poate semăna cu descoperirea piesei lipsă din întreaga poveste a vieții tale.”

Devon Price, Unmasking Autism: Discovering the New Faces of Neurodiversity, Harmony Books, 2022.

“Many people go through a period of grief after discovering they are Autistic.”

„Mulți oameni trec printr-o perioadă de doliu după ce descoperă că sunt autiști.”

— Devon Price, Unmasking Autism, 2022.


Pretending to be NormalLiane Holliday Willey

“I had learned to survive by becoming an expert observer of other people.”

„Învățasem să supraviețuiesc devenind un observator expert al celorlalți oameni.”

Liane Holliday Willey, Pretending to be Normal: Living with Asperger’s Syndrome, Jessica Kingsley Publishers, 1999.


Women and Girls with Autism Spectrum DisorderSarah Hendrickx

“Many women only recognize themselves in autism after seeing their child diagnosed.”

„Multe femei se recunosc în autism abia după diagnosticarea propriului copil.”

— Sarah Hendrickx, Women and Girls with Autism Spectrum Disorder, Jessica Kingsley Publishers, 2015.


Cercetări despre diagnosticarea tardivă și masking


Clinical Psychology

“Participants described diagnosis as providing a framework for understanding themselves and their past experiences.”

„Participanții au descris diagnosticul ca oferind un cadru pentru înțelegerea propriei persoane și a experiențelor lor trecute.”

— Bargiela, S., Steward, R., & Mandy, W. (2016). The experiences of late-diagnosed women with autism spectrum conditions: An investigation of the female autism phenotype. Journal of Autism and Developmental Disorders, 46(10), 3281–3294.

“Camouflaging behaviours were associated with exhaustion, identity confusion and psychological distress.”

„Comportamentele de camuflare au fost asociate cu epuizare, confuzie identitară și suferință psihologică.”

— Hull, L. et al. (2017). “Putting on My Best Normal”: Social Camouflaging in Adults with Autism Spectrum Conditions. Journal of Autism and Developmental Disorders, 47, 2519–2534.


CUPRINS SERIA „CAMOUFLAGE”

O serie de articole dedicate mascării sociale în autismul adolescentului și adultului: adaptare socială, epuizare, identitate, autism invizi...