„TOȚI SUNTEM PUȚIN AUTIȘTI” - Despre un mit contemporan și efectele lui asupra înțelegerii autismului
Mitul „Toți suntem puțin autiști” - între empatie și diluarea unei realități clinice
1. Contextul apariției sintagmei
În ultimii ani, în discursul informal circulă tot mai mult expresia „toți suntem puțin autiști”; ba chiar și în contexte aparent educative apare adesea ca o încercare de a normaliza diferența, de a reduce stigmatul și de a crea punți de empatie. La nivel intențional, formularea are, fără îndoială, o funcție de apropiere: ea sugerează continuitatea trăsăturilor umane și evită plasarea autismului într-o zonă complet „străină”. Cu toate acestea, între intenție și efect apare o diferență semnificativă.
2. Ce spune, de fapt, literatura de specialitate
Autismul, definit în manuale precum DSM-5 (American Psychiatric Association), este o condiție de neurodezvoltare caracterizată prin:
- particularități persistente în comunicarea și interacțiunea socială
- tipare restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități
- debut în perioada timpurie de dezvoltare
- impact semnificativ asupra funcționării zilnice
Conceptul de spectru autist (dezvoltat și popularizat de cercetători precum Simon Baron-Cohen) nu indică o distribuție uniformă a trăsăturilor în populație, ci o variabilitate internă a unei condiții specifice. Există trăsături umane generale - preferința pentru rutină, sensibilitatea la stimuli, nevoia de retragere - dar acestea nu devin autism decât atunci când se organizează într-o configurație coerentă, stabilă și semnificativă clinic.
3. Mecanisme psihologice care generează acest mit
a. Nevoia de simplificare cognitivă
Mintea umană tinde să reducă complexitatea prin generalizare. O condiție dificil de înțeles devine mai „gestionabilă” dacă este adusă în registrul familiarului.
b. Disconfortul în fața diferenței
Diferența reală produce tensiune. A estompa autismul prin afirmații care îl universalizează reduce anxietatea socială.
c. Empatia neinformată
Intenția de a valida experiența celuilalt poate duce la echivalări grăbite iar empatia, în absența cunoașterii, poate uniformiza experiențe profund diferite.
d. Extinderea discursului de „awareness”
Creșterea vizibilității autismului a adus în spațiul public fragmente de informație, uneori scoase din context sau simplificate excesiv pentru accesibilitate.
4. Unde apare distorsiunea
Problema nu apare din ideea de continuitate a trăsăturilor umane, ci din confuzia între trăsătură și structură. Un exemplu simplu:
- multe persoane pot simți disconfort în situații sociale
- în autism, acest disconfort face parte dintr-un sistem mai amplu care implică procesare socială diferită, efort cognitiv crescut și adesea strategii de compensare (camouflage).
Prin urmare, asemănarea punctuală nu echivalează cu experiența trăită.
5. Consecințele diluării
- Invalidarea experienței autiste - Pentru persoanele autiste, afirmația produce senzația că dificultățile lor sunt minimizate sau banalizate.
- Întârzierea diagnosticului - Dacă trăsăturile sunt percepute ca „normale pentru toată lumea”, diferențele reale pot fi ignorate ani întregi.
- Confuzie în discursul public - Termenii clinici își pierd precizia, iar înțelegerea devine fragmentară.
- Dificultăți în accesarea suportului - Dacă realitatea este percepută ca diluată, nevoia de intervenție sau acomodare poate fi subestimată.
6. De ce totuși acest mit persistă
Există și o dimensiune culturală importantă: societatea actuală valorizează incluziunea, dar se află încă în proces de învățare a diferențelor reale. Afirmația funcționează uneori ca un „pod intermediar” - imperfect, dar simptomatic pentru o tranziție:
- de la stigmat → la recunoaștere
- de la excludere → la interes
- de la tăcere → la discurs
7. O nuanțare necesară
O formulare mai apropiată de realitate ar putea suna astfel: trăsături umane comune pot apărea la toți, însă în autism ele capătă o organizare specifică, profundă și persistentă, care modelează întreaga experiență de viață. Această diferență de organizare este esențială.
8. Concluzie
Mitul „toți suntem puțin autiști” apare dintr-o combinație de simplificare, empatie neinformată și nevoie de apropiere. Totuși, pentru ca această apropiere să devină reală, ea are nevoie de precizie.
Înțelegerea autentică poate susține diferența fără a o dilua, iar în cazul autismului, această distincție face diferența între vizibilitate și recunoaștere reală.
Comments
Post a Comment