BUNAVESTIRE / poezii Lucian Blaga, Zorica Lațcu, Ion Pillat
Bunavestire - Ion Pillat
Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi ca intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis .
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? . Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul
. Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunându-i: . .Te ascult..
Arhanghelul tăcu, închis într-ânsul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire...
Buna Vestire - Zorica Laţcu
Venit-a sol din Cer, pe aripi de vânt,
Și s-a oprit pe prag cu-nchinăciune.
În mână duce crinul proaspăt frânt,
Smerite, buzele-i solesc minune.
Vestirea lui pe Tine Te uimește:
Ridici spre El privirea Ta mirată;
Mișcarea mâinii stângi parcă oprește
Departe, spusa binecuvântată.
Și dreapta, ca o pată grea de soare,
Veșmântul verde peste piept l-apasă.
În gând Te-ntrebi: „Cum se poate oare,
Să-i fiu Stăpânului Prea-nalt, mireasă?”
Ființa Ta e foaia cea nescrisă,
Din veci, Cuvântului Preasfânt gătită.
Se vede-n zare, prin ușa larg deschisă,
Un colț de cer și-o ramură-nflorită.
Din slava sufletelor preacurate,
Lumină peste chipul Tău se țese
Pe creștetu-ți cununi de nestemate
Prind văl ușor cu-nflorituri alese.
Și pe sub văl strălucitor s-arată
Bogatul păr arzând cu flăcări pline,
Orbit de-atâta slavă, ochiul cată
Un colț întunecos printre lumine.
Privirea mea încet prin foc străbate
Ci nu-ntâlnește decât raze-n cale.
Un trandafir, cu pete-ntunecate,
A nins încet, în jurul Tău petale.
Și-n plecăciunea plină de avânt,
Pe care Îngerul Ți-o-nchină Ție
Și-n buzele lui scris-a Duhul Sfânt
Un viers smerit, soliri de bucurie.
Bunăvestire (În marea trecere, 1924)
de Lucian Blaga
În noapte asta lungă, fără sfârșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea întelege mai puțin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună un prunc;
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemișcat și crește mirându-se.
………………………………………………….
În nouă noapte fără sfârșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
În armintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lângă foc
în cojoace cu flăcări de lână.
Luați făclia ce-am prins-o
în steaua coborâtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mână în mână.
icoana este în lucru - art by VeraSimone
Comments
Post a Comment